Asociatia Sfintii Apostoli Luca si Andrei, Dej in parteneriat cu Şcoala „Avram Iancu” Dej si Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” , doresc iniţierea unei activităţi complexe având la bază conștientizarea importanței și diversității resurselor folclorice și mitologice în formarea identității proprii și în dezvoltarea simțului artistic și creativ.
Această activitate acoperă un spectru mai larg de cunoştinte pe care un elev le poate avea la un anumit moment din stadiul său de învăţare.
Prin concursul propus vom încerca să stârnim creativitatea naturală a copiilor şi astfel societatea să îşi recapete încrederea în valorile autentice care par uneori pierdute în timp şi să valorifice aceste valori atât la nivel local, comunitar, cât şi judeţean.
Prin deprinderea de bune practici elevii pot deveni activi în acţiunile iniţiate în comunitate şi probabil se vor adapta mai uşor la nevoile societăţii europene.
Competiția va fi astfel structurată încât să acopere trei abilităţi importante pentru munca creativă:
- Abilitatea sintetică care va genera noutate şi idei interesante. Elevii vor fi stimulaţi să recunoască lucruri pe care nu le văd în mod spontan;
- Abilitatea analitică care va stimula gândirea creativă, elevii sunt încurajati să aibă atitudini pozitive sau negative, să aducă argumente în alegerea unor opţiuni, să discearnă între bine şi rău.
- Abilitatea practică care va transpune în practică teoria. Aici elevii sunt încurajaţi să transpună în creații literare și eseuri informațiile.
Realizarea activităţilor de către elevi alături de cadrele didactice, părinţi şi de alţi membri ai comunităţii este o modalitate eficientă de a face în mod conştient educaţie estetică și civică prin care se pot rezolva o parte dintre problemele societății.
Din acest motiv am considerat necesară derularea acestui proiect in vederea dezvoltării în rândul elevilor a spiritului civic. Cu siguranţă şcolii îi revine sarcina de a forma elevilor o atitudine conştientă şi responsabilă faţă de societate.
Prin realizarea acestui proiect dorim să se dezvolte spiritul de iniţiativă, comunicarea, comportamentul creator, realizarea unui schimb de bune practici în vederea formării unei educaţii demne de cetăţeni europeni.
Scopul proiectului
Proiectul educaţional a fost conceput pentru a stimula creativitatea și originalitatea elevilor, pentru a dezvolta competențe specifice comunicării (creativitate , curiozitatea intelectuală, gândirea critică), dar și abilități și competențe sociale specifice acțiunilor de voluntariat (solidaritate, toleranță, încredere, spirit civic și responsabilitate socială)
Proiectul urmăreşte implicarea elevilor, profesorilor şi a comunității locale in acţiuni de voluntariat și creativ – artistice
Obiectiv general: Dezvoltarea competenţelor de învăţare, de exprimare și de socializare ale elevilor şi educarea acestora în spiritul conservării şi promovării valorilor tradiționale utilizând mijloace moderne de învăţământ
Obiectivele specifice ale proiectului
-
- stimularea potenţialului creativ al elevilor;
- exprimarea unei atitudini pozitive faţă de societate prin activităţi artistice, civice;
- dezvoltarea spiritului de competiţie al elevilor şi stabilirea de relatii interpersonale;
- participarea la acţiuni practice de întrajutorare;
- dezvoltarea capacităţilor sociale şi emoţionale;
- stimularea copiilor pentru a desfǎşura activitǎţi cu caracter social care contribuie ladezvoltarea individuală;
- sensibilizarea elevilor cu privire la problemele celor din jur;
- stimularea profesorilor în organizarea de competiţii potrivite fiecărui tip de inteligenţă;
- implicarea familiei şi a comunităţii locale în dezvoltarea personalităţii elevilor;
- valorificarea creativităţii si abilităţilor elevilor prin realizarea unor creații literare;
- promovarea imaginii şcolii prin diseminări ale proiectului la nivel local şi judetean;
- dezvoltarea managementului activităţilor extraşcolare la nivelul celor două instituţii de învăţământ.
Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul
- Elevi: elevi din învăţământul gimnazial și liceal – din cele două şcoli şi din şcolile partenere
- Cadre didactice: profesori de limba şi literatura română și limba engleză din învățământul liceal și gimnazial.
Beneficiarii direcți și indirecți
a.Beneficiari direcţi:
- Elevii din cele două şcoli şi din şcolile partenere în diferite activităţi – prin participarea la activităţi şcolare şi extraşcolare interactive şi atractive;
- Cadrele didactice – promovarea unei pedagogii inovante prin utilizarea de mijloace de învăţământ moderne;
- Beneficiari indirecţi:
- Părinţii – prin preocuparea pentru existenţa unei alternative educaţionale la petrecerea timpului liber al copiilor;
- Echipa de proiect – satisfacţia muncii reuşite şi creşterea motivaţiei pentru elaborarea altor proiecte în beneficiul şcolii;
- Şcoala– îmbunătăţirea managementului şcolii;
- Mass-media – furnizarea datelor necesare realizării unor articole si reportaje care să reflecte implicarea tuturor factorilor în realizarea unor activităţi educative de succes.
Prof. Varga Nicoleta
Prof. Marchis Ramona


























