Dej: Oameni și locuri
Asociația “Sfinții Apostoli Luca și Andrei” vine în întâmpinarea pasionaților de fotografie, si nu numai, cu un concurs de fotografie având în centrul obiectivului municipiul Dej cu tot ceea ce are: oameni și locuri.
Municipiul Dej aflat la intersectia drumurilor comerciale și culturale are cu siguranta potentialul de a oferi o perpectiva fotografică remarcabilă. Frumusețea locurilor, a monumentelor care ne țin ancorați în istoria noastră milenară, frumusețea sufletească a locuitorilor urbei ne-au facut să abordăm plin de optimism această temă care va scoate în valoare oameni și locuri minunate. Imortalizări ale unor situații, fapte, locuri și nu în ultimul rând, oameni care vor aduce și vor trezi în sufletele celor care nu ne cunosc dorința nestăpânită de a ne vizita și de a spune: “Sunt minunați!”
Scopul proiectului nostru este dezvoltarea spiritului creativ ca forma de autoexprimare artistică prin intermediul fotografiei, de a aprecia în context larg frumusețea locurilor și oamenilor care trăiesc în municipiul Dej.
Obiectivele noastre sunt, in primul rand, stimularea pasiunii și a creativității artistice, a sensibilității și imaginației, precum și o educație estetica prin care se urmarește dezvoltarea capacității de a recepta, interpreta și crea frumosul.
Toate acestea …pentru o viață cu demnitate!
Fotografia este arta de comunica altei persoane pasiunea starnită de un subiect care ne captează atenția și curiozitatea pentru cateva secunde. Interesul sporit fața de acel subiect ne face să realizam fotografii minunate; calitatea estetica a fotografiei este direct proporțională cu nivelul de interes. Aparatul foto este doar unealta prin care aceste emoții se transmit. O fotografie reușită nu se realizeaza neaparat ușor, se poate face și cu o camera foto simpla, trebuie să existe pasiune și viziune; fotograful face fotografia și nu aparatul. Desigur cunostintele tehnice sunt inevitabile iar un aparat “bun” este un plus în atingerea scopului: de a stârni pasiune, curiozitate și, nu în ultimul rând, de face o educație estetica.
Ansel Easton Adams, unul dintre cei mai apreciați fotografi ai tuturor timpurilor, spunea: „Fotografia aduce ordinea în haos”. Pictura este arta includerii, pe cand fotografia este arta excluderii. A incerca să surprindem totul într-o fotografie nu este o condiție a succesului, specialiștii recomandă fotografia simpla prin punerea în valoare a subiectului, surprinderea “momentului magic”.
Asociația “Sfintii Apostoli Luca și Andrei” invită pasionații de fotografie să realizeze 5 (cinci) fotografii (un portofoliu) însoțite de o scurta descriere, având ca temă municipiul Dej – oameni și locuri. Fotografiile vor fi trimise la adresa contact@asociatiasala.ro prin serviciul We Transfer https://www.wetransfer.com.
Perioada de desfășurare este între 4 mai 2015 – 8 iunie 2015. Anunțarea câștigatorilor se va face în data de 14 iunie pe site-ul asociației www.asociatiasala.ro, iar în data de 20 Iunie, la ora 14:30, va avea loc vernisajul expoziției, festivitatea de premiere și licitația la Muzeul Municipal Dej.
Cele mai importante lucrari vor expuse și licitate iar sumele adunate vor fi folosite de catre Asociatia “Sfinții Apostoli Luca si Andrei “ pentru susținerea proiectului “Atelier de creatie”, din luna august 2015, la care vor participa 25 de copii. Acest proiect are ca scop formarea unui comportament creator in rândul copiilor și contientizarea prezentei reale a lui Dumnezeu în viața lor.
Concursul este deschis tuturor pasionaților de fotografie, amatori sau profesioniști, indiferent de naționalitate, sex, religie. Condițiile de participare și alte detalii se gasesc la sectiunea Regulament Concurs Foto .
Premiile pentru cele mai bune fotografii (portofoliu) constau în aparate foto. Juriul va acorda si un premiu special pentru cea mai buna fotografie.
Parteneri media ai acestui eveniment sunt: SomesTV, dej.biz, dej24.ro, dejeanul.ro, someseanul.ro, Radio Fir, Radio Stil.
Sponsorii care ne susțin sunt: Astrid Fashion Store, Bijuteria Doremavix, Farcaș Service, Nordica.
Mulțumim deasemenea tuturor acelora care ne susțin și nu doresc ca numele lor să fie menționat.